Publicat pe Lasă un comentariu

Cele mai gustoase rețete preparate la grătarul cu gaz. Idei pentru mese delicioase

Îți propunem astăzi un meniu variat, cu feluri de mâncare ce îți lasă gura apă și pe care le poți prepara în curte la tine, adică acolo unde cei dragi vin cu poftă la masă.
Dacă ai la îndemână un gratar pe gaz, haide să ne apucăm de treabă, pentru că mâncarea bună se prepară cu migală, dar și cu cele mai performante tehnologii pentru gătit în aer liber, așa cum sunt cele din oferta Enders:

1.  Frigărui cu piept de pui la grătar și legume mixte

Ingrediente necesare (3 porții):

  • 800 gr pui dezosat
  • 100 gr iaurt
  • Roșii cherry și ardei grași
  • 2-3 linguri ulei de măsline
  • 1 lingură suc de lămâie
  • 1 lingură ketchup
  • 3-4 căței de usturoi
  • 1 linguriță boia dulce
  • 1 linguriță coriandru
  • 1 linguriță chimen
  • Sare și piper

Mod de preparare:

Adăugăm într-un bol legumele, sarea, piperul, carnea și condimentele, lăsând apoi marinata la frigider pentru aproximativ 2 ore.După ce s-a marinat puiul, începem să adăugăm alternativ pe bețele de frigărui bucăți de legume și felii de carne (este indicat ca acestea să aibă dimensiuni apropiate).Punem apoi frigăruile pe grătarul încins, câte 4-5 minute pe fiecare parte. Frigăruile de pui se mai pot servi cu garnitură de orez basmati și chiar cu o salată de rucola.

Chifle cu brânză la grătar

Ingrediente necesare (3 porții):

  • 4-5 chifle
  • 300 gr mozzarela
  • 100 gr parmezan
  • Busuioc proaspat
  • 1 legătură de ceapă verde

Mod de preparare:

Se realizează în chifle cruste de dimensiuni medii, pe care le umplem apoi cu brânzeturi și verdeață, după gust, în funcție de câtă aromă se dorește la final.După ce au fost umplute, chiflele se învelesc bine în folie de aluminiu și se pun pe grătar. Se lasă pe fiecare parte aproximativ 6-7 minute. Pot fi servite ca aperitiv, până când felul principal se rumenește bine pe grătarul cu gaz.

Brânză feta la grătar

Ingrediente necesare (3 porții):

  • Brânză feta
  • Busuioc
  • Cimbru
  • Ulei de măsline
  • Ardei grași
  • Roșii

Mod de preparare:

Pe o bucată de folie de aluminiu punem ulei de măsline, adăugând apoi busuiocul, cimbrul, ardeii grași tăiați subțire, roșiile tăiate felii și o felie de brânză feta, groasă cât un deget.Strângem folia de aluminiu bine, astfel încât conținutul să nu se verse în timpl preparării pe grătarul cu gaz. Reluăm aceeași acțiune până când obținem aproximativ 10-15 astfel de pachețele.Punem câte 5 pachețele simultan pe grătar, lăsându-le câte 5 minute pe fiecare parte. Se scot și se servesc cât timp încă sunt calde. Se pot servi alături de legume la grătar și puțin mujdei.

Coaste de porc la grătar

Ingrediente necesare (3 porții):

  • 2 coaste de porc
  • Vin roșu
  • Ulei de măsline
  • Sare și piper
  • Căței de usturoi
  • Maghiran
  • Salvie
  • Oregano
  • Cimbru
  • Busuioc
  • Levănțică
  • Rozmarin
  •  

Mod de preparare:

Într-un bol, se realizează o marinată din două pahare de vin roșu, două linguri de ulei de măsline și câțiva căței de usturoi tocați, maghiran, salvie, oregano, sare și piper.Se lasă coastele de porc la marinat pentru 24 de ore, la rece. După această perioadă de timp, se scot și se frig pe grătar, timp de 50 de minute (25 de minute pentru fiecare parte). Se servesc apoi cu sos BBQ.

Mici proaspeți din carne de oaie

Dacă vrei să te încălzești pe veranda din casă, savurând un preparat din ingrediente ce pot ține răcelile departe, îți recomandăm să încerci această rețetă. Supa cremă de ghimbir și morcovi este pe cât de sănătoasă, pe atât de gustoasă. Iată cât de simplu se prepară la un gratar pe gaz:

Ingrediente necesare (3 porții):

  • 300 gr carne de vită
  • 300 gr carne de oaie
  • 3-4 căței de usturoi
  • ½ pahar de apă minerală
  • 2 linguri de ulei
  • Sare și piper
  • Cimbru

Mod de preparare:

Curățăm cățeii de usturoi, îi zdrobim și îi amestecăm bine într-o cană cu două linguri de apă. Cele două tipuri de carne se spală și se lasă la scurs, după care se curăță de pielițe și se taie în cuburi.Carnea este apoi trecută de 3-4 ori prin mașina de tocat, turnând simultan peste aceasta apă minerală, zeamă de la usturoi, cimbru, sare și piper.După ce este omogenizată foarte bine, compoziția se lasă la rece pentru aproximativ 3-4 ore. Se formează apoi mititeii și se pun pe grătarul cu gaz, până se fac bine pe toate părțile.

Scrumbie savuroasă la grătar

Ingrediente necesare (3 porții):

  • 3-4 scrumbii proaspete de Dunăre
  • Pătrunjel, mărar și dafin
  • Sare și piper
  • Lămâi
  • Cimbrișor
  • Maghiran
  • Busuioc
  • Ardei gras roșu

Mod de preparare:

După ce se spală bine și se curăță de intestine și solzi, scrumbiile se aromează cu sare, piper și condimente. Se crestează apoi pe șira spinării, pentru a se umple cu zeamă de lămâie.Se crestează apoi pe burtă, unde se umplu cu verdețuri proaspete și felii subțiri de lămâie. Se împachetează în felii de staniol și se pun pe grătar, pentru a se rumeni bine pe fiecare parte. Sunt gata atunci când staniolul capătă o nuanță maronie.

Iată care sunt propunerile noastre de astăzi. Dacă încă nu ai un grătar pe gaz, vezi ce oferte avem astăzi pregătite pentru tine, astfel încât să poți pregăti toate bunătățile despre care am vorbit în rândurile de mai sus.
Dacă tot ești pe site, aruncă o privire și în oferta noastră cu gratare pe carbuni și accesorii pentru gratar, pentru a avea control deplin asupra procesului culinar din curtea casei.
Astfel, pe baza unor produse de calitate nemțească ce surprind prin funcții uimitoare, bucatele la grătar capătă, parcă, un gust și mai bun!

Lasă un răspuns