Articole
Sfaturi pentru depozitarea încălzitorului de terasă pe durata sezonului cald
Zilele specifice sezonului cald sunt din ce în ce mai aproape, de aceea, distracția se mută încet dar sigur spre zona din gradină, în timp ce spațiile indoor ale locuinței, sau chiar veranda încălzită a casei tale, se utilizează din ce în ce mai puțin.
Cum se pregătește peștele la grătar: Sfaturi de care să ții cont și rețete simplu de realizat
Carnea de pește este una dintre cele mai benefice pentru buna funcționare a organismului uman.
Concentratul lichid pentru toaleta de camping
Toaleta portabilă îți permite să beneficiezi de confort și igienă, atunci când nevoia o cere, păstrând în același timp mediul natural în care campezi cât mai curat. Un astfel de produs presupune o întreținere simplă, pe baza unor soluții lichide concentrate, cu efect garantat.
Antricotul de vită: Descriere și idei de rețete la grătar
Antricotul de vită (ribeye) este unul dintre cele mai populare produse printre consumatorii acestui tip de carne din întreaga lume. Identificat la nivelul mușchilor aflați de o parte și de alta a porțiunii mediane din coloana vertebrală, antricotul de vită se remarcă printr-un gust unic.
Cum alegi un grătar compact potrivit pentru balcon
Cu ajutorul soluțiilor din gama de gratare compacte Aurora, balconul devine un loc ideal pentru a găti preparate bine rumenite, cu un minim de efort. Design-ul acestor produse și funcțiile integrate în structura lor își dovedesc eficiența chiar de la prima utilizare.
10 accesorii esențiale pentru camping
Spunem asta pentru că avem pregătit pentru tine un top 10 accesorii esențiale de camping, pentru experiențe în natură așa cum le planifici tu mereu, alături ce cei cu care împarți bucuria acestor aventuri.
Grătarul pe gaz. Sfaturi practice pentru curățare și întreținere
Grătarul pe gaz este un aliat de nădejde în locuința oricărui bucătar, fie el amator sau chef în adevăratul sens al cuvântului, iar dacă ai achiziționat un grătar pe gaz, cu siguranță ești pasionat de grilling, așa că este normal să îți dorești să te bucuri de el cât mai mult timp.
Husa pentru grătar, o necesitate în orice curte!
Zilele de vară sunt numai bune pentru a îi chema pe toți cei dragi la grătarul organizat de tine în curte, cu bucate rumenite chiar și pe placul celor mai gurmanzi dintre oaspeți.
Cum alegi cel mai performant grătar pe cărbuni. Sfaturi de care să ții cont.
Prepararea celor mai bune legumele și cărnuri la grătarul pe cărbuni din curte are un caracter ceremonios, pentru că îi aduce în jurul mesei pe toți cei dragi. Aceste întâlniri nu se întâmplă zi de zi, dar atunci când au loc, bucuria servirii unor mese gustoase în aer liber este un sentiment resimțit cu ușurință în aerul de sărbătoare din curte.
Beneficiile unui încălzitor pentru terasă
Vremea rece a reprezentat dintotdeauna o problemă serioasă pentru administratorii de baruri, cafenele și restaurante, dar și pentru proprietarii de locuințe cu grădini și terase anexate, pentru că spațiul destinat utilizarii acestora devine impracticabil, odată cu venirea frigului.
Cum alegi cel mai bun încălzitor pentru terasă. Încălzitorul electric versus încălzitorul pe gaz
Cauți cel mai bun încălzitor pentru terasă? Există o gamă variată pe piață, astfel că, înainte de a achiziționa unul, trebuie să ții cont de anumite caracteristici și funcționalități ale acestuia. În rândurile de mai jos, îți prezentăm câteva opțiuni, pentru toate gusturile, menite să îți faciliteze alegerea.
Toaleta chimică portabilă. Sfaturi de utilizare și întreținere
Ești posesorul unei ambarcațiuni sau, pur și simplu, vrei să te bucuri, atunci când călătorești cu rulota, de tot confortul de care ai nevoie într-o cameră de baie? Pentru toate acele locuri în care nu există o toaletă în dotare, toaleta chimică portabilă reprezintă, fără doar și poate, cea mai eficientă și igienică soluție. Astfel, […]
Devino membru al comunității Enders!
Înscrie-te în comunitatea noastră și fii la curent cu cele mai noi informații despre produsele Enders,
sfaturi și rețete de la împătimiții grătarului în aer liber.